Concursul de alergare montană „Cupa 23 Iulie” a ajuns la cea de-a șasea ediție și s-a desfășurat sâmbătă, 18 iulie, în comuna Soveja. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” Vrancea, cu prilejul Zilei instituției.
La start s-au aliniat pompieri, polițiști, jandarmi, militari și numeroși alergători din Vrancea și din județele învecinate. Competiția a promovat mișcarea în aer liber și respectul față de memoria eroilor care și-au sacrificat viața pentru țară.
Startul a fost dat din fața Primăriei Soveja, iar traseul montan s-a încheiat la Mausoleul Eroilor din Soveja. Aici a avut loc festivitatea de premiere, într-un loc simbolic legat de luptele din Primul Război Mondial.
Organizatorii spun că evenimentul a fost mai mult decât o competiție sportivă, punând în prim-plan valori precum curajul, disciplina, camaraderia, perseverența și onoarea. Totodată, concursul a oferit un prilej de apropiere între instituțiile din domeniul ordinii și siguranței publice și comunitate.
”Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea mulțumește tuturor participanților, voluntarilor, susținătorilor și partenerilor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului: Asociația „Pompierii Vrânceni”, Asociația Vrancea Montană, Consiliul Județean Vrancea, IPJ Vrancea, IJJ Vrancea, Salvamont Vrancea, Muzeul Vrancei, Asociația EcoFrontieră și Primăria Soveja.
Prin astfel de inițiative, ne reafirmăm angajamentul de a promova mișcarea și un stil de viață sănătos, precum și de a cultiva respectul pentru istorie, tradiții și memoria eroilor”, au arătat reprezentanții ISU Vrancea într-un comunicat de presă.







