Atelier al generațiilor de pictori pe piatră, la Mărășești

0
-Publicitate-

Parcă menit a demonta mesajul unei celebre melodii, „Inimă nu fi de piatră”, la Mărășești a avut loc un concurs desfășurat sub patronatul Asociației de Voluntariat Pentru Viață, la Centrul Social Multifuncțional din localitate. Deși și-au ales ca suport al exprimării artistice un material inedit, aparent rece, inert, oferit din abundență de Mama natură, artiștii de ocazie, de vârste și generații diferite,  au trecut de bariera… litosferică prin căldură și însuflețire artistică. Și s-a demonstrat că inimile nu pot fi de piatră atâta timp cât sunt legate printr-o experiență de creație și împărtășire ca de la inimă la inimă, manifestată printre cei prezenți, în ciuda caniculei atmosferice. Astfel, beneficiarii Serviciului de Asistență Comunitară s-au alăturat atelierului creativ de pictură pe piatră, cărora li s-au alăturat și un grup efervescent de copii, gata pregătiți să se joace cu pensulele, culorile și pietrele atent pregătite de către membrii echipei și de către voluntari.

Coordonatorul acestui atelier a fost profesor Rodica Ghiniță, unul dintre beneficiarii Programului de Interes Național ”Servicii sociale de asistență comunitară pentru persoanele vârstnice”, pe care Voluntariat Pentru Viață îl desfășoară în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Scopul a fost unul simplu: să aducem împreună generații cu mai multă și mai puțină

experiență de viață și să le oferim un cadru primitor, incluziv și sigur în care aceștia să se poată juca împreună, să-și poată exprima atât de naturala dorință de picta, de a desena a oamenilor. Cu vopsele colorate în mână, fiecare copil și bunel a lăsat imaginația să zboare, transpunând pe pietre mici opere de artă personală.

Flori, floricele și fluturași,

Case-n vis, căpșuni și măgăruși,

Curcubee roz și lebede albe,

Elefanți și valuri înalte,

Soare, albinuțe și caței

Buburuze roșii și zâmbete de lei,

Cerul nopții înstelat,

Și o vulpe…de neuitat.

Împreună, bunici și copii

Asta au desenat”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Profesorul Ghiniță Rodica a fost inima acestui atelier, încurajând fiecare atingere de pensulă și împărtășind din experiența ei de viață de artist.  Copiii și bunicii s-au susținut reciproc în acest demers artistic și au împărtășit momente de entuziasm, atenție, stângăcie, timiditate, curaj, creativitate, bucurie, râsete, imaginație și culoare. Multe dintre operele de artă au fost donate asociației.

„Am încheiat această activitate cu inimi pline de recunoștință și încântare. Atelierul

intergenerațional de pictat pietre ne-a demonstrat că puterea artei și generozității poate uni o comunitate și poate crea amintiri valoroase pentru toți cei implicați.

Mulțumim din suflet doamnei Rodica Ghiniță pentru frumoasa activitate, voluntarilor noștri și celor care au avut curajul să ni se alăture chiar și la temperaturi de 36 de grade.

Nu în ultimul rând, mulțumim Fundației Regale Margareta a României care a sprijinit

această activitate prin programul Fondul pentru Vârstnici și cu care am închegat o colaborare de care suntem tare bucuroși!”, au conchis organizatorii.

-Publicitate-