Evenimentul editorial al începutului de an a fost lansarea cărții care scoate la iveală povești puțin cunoscute despre focșănenii din perioada în care s-a făcut Unirea Principatelor Române, scrisă de Silvia Vrînceanu Nichita și Dan Nichita. Cartea a fost rodul muncii acestora de trei ani și este o mărturie valoroasă despre Focșaniul de altădată. Evenimentul, organizat la Colegiul Național ”Unirea”, a adunat laolaltă numeroase persoane interesate să afle informații despre focșănenii care contribuit la punerea bazelor României moderne. Autoritățile, dar și mare parte din politicieni, au ignorat acest moment important din viața Focșaniului, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, la lansarea albumului cu fotografii vechi realizat de jurnalistul Sorin Tudose.
Cartea „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu.” a fost prezentată de autori și de invitații acestora: Liviu Roman, profesor și doctor în istorie, Valentin Muscă, doctor în teologie, autorul mai multor studii și cărți de cercetare istorică, Ovidiu Nahoi, redactor șef Radio France Internațional (RFI) România.
Participanții au avut ocazia să admire și portretele boierilor de odinioară, prezentate în cadrul unei expoziții amenajată în aula ”Mihai Eminescu” a Colegiului Național ”Unirea”.
O carte despre ”generația unirii”
Silvia Vrînceanu Nichita a arătat că ideea cărții a venit în urma unei burse la Boston, când a remarcat că Focșaniul nu își pune în valoare istoria. Astfel, a luat naștere un tur pietonal pe la obiectivele culturale din Focșani și, ca urmare a poveștilor adunate, a prins contur realizarea unei istorii a Focșaniului. Jurnalista s-a ocupat de partea de prezentare a clădirilor vechi, în timp ce soțul acesteia, Dan Nichita, a conturat portretele focșănenilor de odinioară.
”Vorbim în această carte despre generația unirii, o generație de aur, care a făcut foarte multe lucruri pentru Focșani. Cred că și noi trebuie să facem ceva pentru oraș. Am vrut să realizăm o carte modernă, chiar dacă este o carte de istorie”, a arătat Silvia Vrînceanu Nichita.
”Cred că nu trebuie să ne oprim doar la scris. De exemplu, atunci când vorbim de clădiri, trebuie să intervenim, să facem ceva pentru salvarea lor. Trebuie să trecem de la vorbe la fapte (….) Această carte a fost scrisă cu multă inimă, în stil jurnalistic. Este o carte istorie, de cultură, de angajament civic. Este o scrisă cu ”miere”, dar și cu durere”, a spus la rândul său profesorul Liviu Roman.
Valentin Muscă a ”salutat” în începerea cuvântului său reprezentanții autorităților, care, desigur, nu putut să răspundă, pentru că nu au onorat evenimentul.
”O mână de oameni luptă împotriva amneziei, împotriva pierderii istoriei orașului. Nimic nu este mai trist decât un bătrân fără memorie. Așa ar arăta și orașul fără oameni ca Silvia Vrînceanu sau Dan Nichita. (…) Meritul Silviei și al lui Dan este că au sesizat în ceasul al 12-lea acest pericol al uitării”, a arătat Valentin Muscă.
Jurnalistul Ovidiu Nahoi, redactor șef RFI, a spus că această carte este despre venirea Occidentului în această regiune și care a găsit o națiune pregătită.
”Occidentul a găsit un partener foarte bun în elitele locale. Cartea surprinde această perioadă și arată că România modernă a reprezentat un proiect al elitelor. (…) Cartea are și o parte tristă, despre monumentele dispărute sau care sunt în mare pericol”, a spus Ovidiu Nahoi.
O elită responsabilă, cu valori și principii
Dan Nichita a vorbit despre importanța educației și despre asumarea unor valori și principii.
”Vorbim despre o elită responsabilă, care era foarte mândră pentru că a participat lansarea de către Cuza, în 1864, a unor mari reforme. Toată viața lor a fost construită în jurul unor valori și principii. Ei au știut ce urmăresc și s-au dedicat acestui proiect. Copiii lor au mers mai departe, au participat la Primul Război Mondial, la Marea Unire, iar urmașii lor au avut un rol important în perioada interbelică. După aceea, au venit comuniștii și i-au băgat la închisoare pe nepoții acestei generații și i-au distrus”, a spus Dan Nichita.
Publicistul și-a exprimat supărarea că și în zilele noastre politicul își pune amprenta asupra unor proiecte importante, cum este cel al Orchestrei ”Unirea”, după ce fostul director al Ateneului Popular, Valentin Gheorghiță și dirijorul Vincent Gruger ”au fost îndepărtați pur și simplu pentru că nu aveau carnet de partid”.
Dan Nichita a spus că a scris cartea despre trecutul Focșaniului cu dorința ”să fim un pic mai buni” și ca generațiile actuale să realizeze asemenea proiecte ”pentru că altfel nu vom fi o comunitate, vom fi o sumă de oameni”.
Autorii cărții au descoperit cea mai veche casă din Focșani
În timpul documentării cărții, autorii au descoperit informații inedite despre trecutul Focșaniului. Astfel, au fost identificate patru case legate de familii unioniste, prin care și casa Stamatineștilor, cea mai veche din oraș. De asemenea, a fost descoperită și prima casă proiectată de arhitectul Ion Mincu, care se află în Cimitirul Nordic, unde este sediu pentru administrator. Clădirea era trecută de Primăria Focșani pe lista de demolări.
”Trebuie să ne dăm mâna pentru salvarea patrimoniului, pentru că altfel Focșaniul va fi un oraș fără istorie”, a afirmat Silvia Vrînceanu Nichita.