Bazinul de înot va fi preluat de Servici Publice Vrancea SRL după înființarea societății, a afirmat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean. Obiectivul este ca activitatea bazinului să fie eficientizată și să se autofinanțeze, după ce cheltuielile au fost mult mai mari decât veniturile.
Potrivit datelor prezentate într-o conferință de presă, în fiecare an se cheltuie aproximativ 5,5 milioane de lei, iar veniturile generate anul trecut au fost de 800.000 de lei, de șapte ori mai mici.
”Asta s-ar justifica dacă un număr mare de vrânceni ar beneficia de aceste cheltuieli dar realitatea ne arată că foarte puțini vrânceni merg la bazin – sub 1% din populația județului îl folosește.
Programul actual este ineficient, cu intervale orare în care personalul depășește numărul utilizatorilor. Avem intervale orare în care sunt 2 angajați la recepție și 4 antrenori la bazin iar utilizatori 2-3- maxim 5, cu excepția intervalului 16-21 când sunt mai mulți utilizatori dar fără a acoperi potențialul real al bazinului”, a declarat Nicușor Halici.
Soluțiile propuse sunt reducerea costurilor administrative, atragerea unui număr mai mare de utilizatori și integrarea bazinului în circuitele competiționale.