Șase elevi si două cadre didactice de la Școala Gimnazială Țifești au participat la prima activitate de formare, învățare elevi, desfășurată la Bujanovak, în Serbia, în perioada 15-19 decembrie 2019, în cadrul proiectului Erasmus + : “Motivation III -21st Century Students”
Parteneriatul strategic este finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ pe o perioadă de 18 de luni, 1 octombrie 2019 – 31 martie 2020 şi are ca scop schimbul de bune practici între şcolile din ţările partenere (Serbia, Polonia, Romania,Turcia, si Spania), cu accent pe prevenirea abandonului scolar.
În perioada 15 decembrie – 19 decembrie 2019, Școala Gimnazială Țifești a participat la prima activitate de formare,invatarea elevi din cadrul proiectului Erasmus+ cu titlul MOTIVATION III – THE 21ST CENTURY STUDENTS, finanțat de Comisia Europeana.
Obiectivele generale ale proiectului sunt planificarea unui program comun pe termen lung pentru combaterea abandonului scolar precum si creșterea numărului și a calității activităților extracurriculare în fiecare școală.
Gazda a fost „Elementary School Branko Radičević” din Bujanovak -Serbia, coordonatoare în acest proiect care a organizat dezbateri și seminarii pentru elevi si profesori.
Elevii din cele cinci tari au fost implicați în ateliere despre fotografie iar profesorilor li s-a oferit prelegeri cu tema „Motivarea conștientizării elevilor despre respectul de sine și de siguranță”. Scopul acestui proiect vizează schimbul de bune practici privind strategiile și instrumentele care pot fi utile atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Elevii selectati pentru activitatea de invatare ,formare din Serbia au fost : Hilohi Iuliana, Pătrășcan Georgiana, Crețu Mădălina, Tănasă Mădălina, Balaci Tina și Crivăț Teodor insotiti de prof. Aura Robescu,coordonatorul proiectului si prof. Angelica Gurău,membru in echipa de proiect.
Echipa Școlii Gimnaziale Țifești, alături de celelalte patru echipe, au vizitat Școala Gimnaziala Branko Radičević din Vranje, după care fiecare scoala partenera si-a prezentat țara ,școala, sistemul de învățământ.
Activitățile elevilor și profesorilor au continuat cu ateliere de introducere și consolidare a lucrului în echipă, dupa care am fost invitați la un tur al orașului Vranje și al obiectivelor turistice.
Prezentările multimedia cu cele mai importante obiective ale fiecărei țări, discuțiile privind organizarea celorlalte mobilități ale proiectului și întâlnirea cu primarul orașului Vranje au constituit un important prilej de schimburi de experiență între parteneri. Au urmat workshop-uri la Școala de Animație din Vranje unde participanților li s-au prezentat diferite tehnici de animație tradițională și digitală, pregătirea unor scene de montaj și succesiunea narativă a cadrelor.
Drumeția la Bresna Kobila a fost o experiență inedită: după contemplarea naturii a urmat un workshop în cadrul căruia participanții, elevi și profesori, au fost îndemnați să-și înfrunte temerile și să-și crească respectul de sine.
Apoi, elevii au realizat o brosura numită simbolic „Motivația prin lentile”, în care participanții inserau fotografii cu locurile vizitate.
Ca activitate finală, a fost realizat un workshop pentru a stimula încrederea în sine și a eradica toate formele de frică.
„Cu acest proiect, ne vom îmbunătăți propriile cunoștințe, învățând unii de la alții și punând în practică un plan de diagnostic și prevenire a părăsirii timpurii a școlii (ESL), prin utilizarea ofertelor de activități extracurriculare pe care le oferă în prezent școlile noastre” a declarat prof. Aura Robescu,coordonatorul proiectului.
„Activitatea din Serbia a fost un prilej de a intra în contact cu experiența dascălilor din alte țări, de a împărtăși experiențe, cunoștințe și emoții. Proiectul va dura un an și jumătate, iar obiectivul nostru este să schimbăm bune practici și idei, să întărim competențele lingvistice atât pentru elevi, cât și pentru profesori”, a completat prof. Angelica Gurau ,membru al echipei de proiect
De asemenenea s-a stabilit urmatoarea activitate de invatare, formare unde Scoala Tifesti va fi gazda pentru elevi si profesori in perioada 15-19 martie 2020, unde profesorii vor participa la ateliere despre „Dezvoltarea identității copiilor”, iar elevii vor învăța despre educația de mediu.
Obiectivul nostru de interes va fi centrat pe elevii care riscă să abandoneze școala.