Judecătoarea Adriana Copaci a fost retrogradată de CSM. Motivul ar putea fi păstrarea în funcție a primarului din Reghiu

0
-Publicitate-

Judecătoarea Adriana Copaci a fost sancționată de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Secția pentru judecători în materie disciplinară cu retrogradarea din gradul superior de tribunal în gradul profesional de judecător. Judecătoarea de la Tribunalul Vrancea s-a făcut remarcată într-un mod negativ la începutul acestui an, când l-a menținut în funcție pe primarul comunei Reghiu, social – democratul Răduță Macovei, deși acesta era condamnat doi ani de închisoare, cu suspendare.

Această sentință se pare că este și motivul problemelor  Adrianei Copaci, care a fost cercetată de Inspecția Judiciară. Secția pentru judecători în materie disciplinară a admis în unanimitate la ultima ședință acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară. Retrogradarea la gradul profesional de judecătorie nu este însă definitivă, deoarece hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

”Cu unanimitate, Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei Copaci Adriana – judecător în cadrul Tribunalului Vrancea. Cu majoritate, În baza art.100 lit.d1 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare aplică doamnei Copaci Adriana – judecător în cadrul Tribunalului Vrancea sancţiunea disciplinară constând în „retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza I raportat la art.99^ 1 alin.(1) din acelaşi act normativ”, se arată în pronunțarea afișată pe site-ul CSM.

Articolul 99 lit. t) se referă la ”exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală”

Art.99^ 1 alin.(1) se referă la cazul în care judecătorul face cu rea – credință abaterea. ”Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane”, se arată în articol.

-Publicitate-