Cine vrea să cunoască sufletul românului, să intre în casa lui, mai ales iarna. Va vedea atunci cum el se închină cu faţa la Răsărit, de unde vine lumina, îşi face semnul crucii înainte şi după mâncare sau cum înainte de a tăia pâinea, femeia face peste ea semnul crucii de trei ori. Suntem un popor bogat spiritual. Multe tradiţii şi obiceiuri de o rară frumuseţe şi de o deosebită valoare spirituală sunt concentrate în jurul celor două mari sărbători : Naşterea Domnului Hristos şi Învierea Sa.
Astăzi vedem înaintea ochilor o tânără mamă ţinându-şi Pruncul abia născut la sân şi suntem mişcaţi, simţind una dintre cele mai mari virtuţi umane: o inimă caldă. Dragostea maternă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pătrunde întregul eveniment de azi şi răspândeşte un sentiment cald în inimile noastre.
De fiecare dată, în prag de sărbători, ne întoarcem spre copilărie și spre magia ei, cuprinsă în dulcea vâltoare a celor mai frumoși ani… Casa bunicilor, joaca nesfârșită și plăcerea libertății, gândurile mereu în preajma lui mâine, ce viață! Când le pășeam pragul simțeam că am ajuns în Rai. Copilăria durează toată viața. Ea se întoarce mereu pentru a însufleți secțiuni mari ale vieții de adult.
–Crăciunul este praznicul căldurii şi al inimii omeneşti calde. Dacă se pare că nu mai există astăzi loc în care o persoană să se poată «încălzi», este pentru că inima omenească a devenit rece.
E greu să fii om. Sa fii un om care răspândeşte căldură umană este şi mai greu, dar este o însărcinare care ni se potriveşte şi la care am fost chemaţi de Însuşi Domnul: să fim oameni chiar în vremuri inumane.-
Bunicii noştri,de Crăciun, împodobeau bradul cu mere, nuci, forme de aluat şi aţă colorată. În toată lumea, merele au fost folosite la început în loc de globuri şi însemnau tinereţea veşnică, ca şi culoarea veşnic verde a bradului. În vârful bradului, se aşează de obicei o steluţă: este Steaua Polară, din ţinuturile de gheaţă de la Polul Nord, unde locuieşte Moş Crăciun. Orice brăduţ are şi lumini. Bătrânii spun că lumânările şi luminiţele din bradul de Crăciun alungă răul din lume, din casă, din suflet. Bunătăţile din brad şi din casele noastre vorbesc despre bunătăţile Raiului aduse de Naşterea lui Iisus. Bucuriile specifice Crăciunului vorbesc despre bucuriile regăsite ale paradisului pierdut.
Colindele vorbesc despre datoria noastră de a vesti tuturor oamenilor bucuria Naşterii Domnului, spre mântuire, după exemplul îngerilor.
Naşterea Mântuitorului Iisus a împlinit întocmai şi la timp toate profeţiile Vechiului Testament referitoare la el. (Mih 5,1. Is 7,14…)
Asemeni mielului, Domnul Iisus a venit pe pământ, s-a dezbrăcat de straiele sale divine ca să se îmbrace cu cele ale omenirii zdrenţuite de păcat şi să se jertfească pe sine însuşi pe cruce. A venit la ai săi ca să-i mântuiască, dar mulţi oameni nu au înţeles jertfa lui de dragoste, de aceea, nu l-au primit, nu i-au găsit nici un loc să se nască (cf. In 1,11) şi nici nu i-au oferit un locuşor unde să-şi plece capul (cf. Mt 8,20)
Magi de la Răsărit, de la distanțe mari, vin să vestească iudeilor că, tocmai în țara lor, S-a născut un Prunc-rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile împărătești oferite Pruncului sărac, născut într-o iesle, daruri aduse de departe, dintr-o țară străină, arată iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul născut din Mamă săracă, neajutorată, de către oamenii de aproape, de același neam. De aceea,
din lipsă de iubire dăruitoare, un părinte poate deveni un străin pentru propriii săi copii. Cine nu poate iubi copiii nu poate deveni părinte, iar cine nu poate deveni părinte nu poate deveni om deplin.
Iisus s-a născut gol pentru ca noi să ne golim de orice egoism. S-a născut sărac pentru ca noi să lăsăm bogăţiile trecătoare şi să alergăm după bogăţiile veşnice. Iisus s-a născut într-o iesle pentru ca noi să sfinţim orice loc. S-a născut mic şi gingaş pentru ca noi să trăim în smerenie. S-a născut simplu pentru ca noi să nu fim complicaţi. S-a născut iubire pentru ca noi să nu ne îndoim de el. Iisus s-a născut în noapte pentru a lumina întunericul nostru. S-a născut fiu al omului, pentru a ne face pe noi copiii lui Dumnezeu. Iisus a fost numit mielul lui Dumnezeu pentru că avea să ridice şi să spele păcatele lumii în sângele său.
Bucuraţi-vă că S-a născut şi naşteţi-L mereu în inimile voastre. Cu El putem totul, fără Hristos nu putem nimic. ,,În inima robului, Domnu-şi face ieslea Lui,, ne zice un colind.Acesta a venit, anume pentru tine, ca să îţi zică să nu fii întristat, să vindece rănile tale, să şteargă lacrimile tale, să-ţi spună că, la El, nimic din tot ce avu preţ nu are moarte; că strădania ta nu va fi zadarnică; că ruga ta s-a auzit la cer; că El a venit să mântuie tocmai ceea ce era pierdut.La El ai să recapeţi curăţia, ai să redobândeşti gustul de viaţă, ai să te afli iar întreg, pe tine însuţi strălucitor, împlinit până la statul fiinţei tale adevărate, cu tot ce ai încercat, tot ce n-ai izbutit şi ai să vezi că la El nu e pentru nimic moarte, ci numai Înviere, Bucurie, Strălucire şi Viaţă fără de sfârşit. Omule, pe care viaţa te-a zdrobit şi pe care te paşte deznădejdea, iată că ţi s-a născut prunc Ţie.
O, dacă ar putea, numai, ochii tăi, ochii mei, să vadă Bucuria îndurării Sale. Poate că am orbi, de bucurie.
Oamenii se nasc, cresc, se frământă, năzuiesc, suferă şi pier. La fel ca oamenii, se ridică neamurile şi Împărăţiile cresc, înfloresc o clipă, dăinuiesc şi cad. Şi, la fel cu oamenii şi cu Împărăţiile, dar în alt ritm, se aprind stelele cerului, luminează o vreme şi se sting…
Să creștem copiii și tinerii noștri în virtute și sfințenie, să-i învățăm să găsească în rugăciune izvorul iubirii curate și să trăiască viața lor pe pământ în lumina binecuvântarii Părintelui ceresc și a Bisericii Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca să putem, din an în an, să cântăm cu îngerii și cu strămoșii în cor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.
Să nu mai căutam să înghesuim Craciunul doar în masa, cadourile și familia noastră. Să-l trăim „în afară”, în acel loc minunat în care ne suntem toți, unul altuia, familie în umanitate și Biserică. Cumva, poate înțelegem de ce oamenii, între zidurile unui lăcaș, cauta o rudenie mai măreață și mai grandioasă la nivel de umanitate. Una de care n-au parte acasă. Dar pe care o duc acasă, în familia „mică”, tocmai pentru c-au dobândit-o în Familia Mare…!
O îmbrățișare, și parfum de Crăciun tuturor, în Marea Familie! Crăciun binecuvântat şi fericire de la pruncul Iisus! (Preot Băeșu Cornel)
