Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor trebuie să treacă de două licitații pentru a deveni funcțional

0
39

Realizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) a ajuns la 98,82% au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Vrancea. Practic, la această dată mai trebuie construite doar cele opt platforme pentru colectarea deșeurilor reciclabile de la Ciorăști, unde trebuie realizate și documentațiile pentru terenurile primite de la autoritățile locale. După ce s-a schimbat modalitatea de colectare a deșeurilor menajere, care vor fi luate din poartă în poartă, Primăria Ciorăști nu s-a mai opus proiectului ”Vrancea Curată”.

”La această dată, stadiul fizic al proiectului este realizat în proporţie de 98,82%. În esenţă, din cele patru contracte de lucrări s-au realizat contractele de închideri depozite urbane neconforme, contract care a fost finalizat şi recepţionat la terminare, contractul de lucrări care cuprindea construcţia Centrului Integrat al Deşeurilor Solide de la Haret, staţie de compostare, staţie de tratare, contact de lucrări care a fost finalizat şi recepţionat la terminare, contract de lucrări privind construirea a trei staţii de transfer şi şase platforme de colectare, finalizat şi recepţionat la terminare, şi ultimul contract, care prevede construirea a 597 de puncte de colectare în localităţile rurale ale judeţului Vrancea. Din cele 597 de puncte de colectare, mai sunt de realizat doar opt puncte de colectare în comuna Ciorăşti”, a declarat Romeo Iordache, directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea.

Prima fază a SMID s-a încheiat și a avut o valoare de 59,1 milioane lei, iar a doua fază a proiectului ar trebui să se încheie în acest an și are o valoare de 47,4 milioane lei. După ce se va termina construcția punctelor de colectare de la Ciorăști mai trebuie realizate două licitații, care ar putea dura foarte mult. Una este pentru desemnarea operatorului de la centrul de la Haret, iar alta pentru colectarea deșeurilor de la populație. Cum, de regulă, licitațiile organizate de CJ durează foarte mult este posibil ca proiectul să nu fie gata nici până la finalul acestui an.

Primarii trebuie să aleagă între taxă și tarif

O altă discuție care se poartă la ora actuală este modalitate de plată a serviciului de salubritate. Astfel, beneficiarii ar putea încheia contracte cu firma de salubritate și să plătească un tarif sau banii ar fi luați prin intermediul primărilor, sub formă de taxă. Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitare ”Vrancea Curată” urmează să aibă discuții cu primarii pe această temă, pentru a explica avantajele și dezavantajele fiecărei soluții. În timp ce autoritățile locale ar înclina spre  tarif, întrucât nu vor să se implice în strângerea banilor de la populație pentru a evita problemele, taxa ar putea fi mai mică, întrucât nu se aplică TVA de 19% și nu mai sunt costuri cu persoanele care strâng bani. În Bacău, modalitatea de plată sub formă de tarif nu a funcționat, întrucât au fost multe persoane care nu au plătit.

”Vom face întâlniri pe zone cu primarii, cu consultantul de la București, pentru a le explica care sunt modalitățile de plată, avantajele și dezavantajele, ce înseamnă taxe, ce înseamnă tarife”, a declarat Emanuel Gongu, director executiv al ADI Vrancea Curată.