Zilierii trebuie să plătească contribuție la pensii

0
5

Pentru veniturile realizate din activitatea prestată de zilieri începând cu veniturile lunii mai 2019, se datorează contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat (CAS), conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, conferind zilierului calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, au anunțat reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice într-un comunicat de presă

Baza de calcul a CAS pentru zilieri o constituie remunerația brută primită pentru activitatea prestată de zilieri.

Calculul, plata şi declararea contribuţiei de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din activitatea realizată de zilieri sunt în sarcina beneficiarului. 

Activitatea desfăşurată nu conferă zilierului calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate. Acesta se poate asigura opţional în sistemul public de sănătate potrivit prevederilor art. 180 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin completarea și depunerea la organul fiscal teritorial a Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

De asemenea, activitatea desfăşurată nu conferă zilierului calitatea de asigurat în sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.  În situaţia producerii unui accident de muncă sau boală profesională beneficiarul este obligat să asigure plata cheltuielilor aferente îngrijirilor medicale necesare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.