În județul Vrancea au ajuns măștile de protecție destinate persoanelor defavorizate. Luni, la Vama Focșani, au ajuns 1,1 milioane măști de protecție. Recepția măștilor a fost făcută de o comisie formată din conducerea DSP Vrancea, reprezentată de directorul executiv Cătălin Bunghez, și salariați din cadrul unității.
”Distribuirea acestora va fi făcută în zilele următoare reprezentanților a 67 din cele 73 de unități administrativ teritoriale ale județului Vrancea, potrivit solicitărilor și listelor întocmite. Autoritățile publice locale din Vrancea vor asigura distribuirea măștilor de protecție, în mod gratuit, unui număr de aproximativ 23.860 de persoane”, a anunțat DSP Vrancea.
Persoanele la care vor ajunge măștile sunt beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001, beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, pensionari ai sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, persoane încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale.



