Acasă Actualitate 150 de polițiști vor acționa zilnic în perioada minivacanței

150 de polițiști vor acționa zilnic în perioada minivacanței

0
108

Începând de vineri și până miercuri, 1 decembrie, vor fi mobilizați, zilnic, în medie, aproximativ 150 de poliţişti care vor acționa pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Sunt angrenaţi poliţişti de ordine publică, de la rutieră şi de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de la acțiuni speciale şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Poliţia Rutieră va acţiona pe principalele artere din județ, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier, folosind aparate radar, inclusiv dispozitive TrueCam. Totodată, prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, poliţiştii vor acţiona pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să se intereseze din timp cu privire la starea vremii și a drumurilor și să își ia toate măsurile necesare pentru o călătorie în siguranță, inclusiv cele cu privire la echiparea mașinilor pentru sezonul rece.

La nivelul întregului județ, polițiștii vor acționa, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.