Oferta de muncă disponibilă prin AJOFM Vrancea cuprinde 157 de posturi în județ și alte 84 de locuri de muncă în mai multe state europene.
În Vrancea sunt disponibile posturi pentru 49 de ocupații. Cele mai multe locuri sunt pentru muncitori necalificați la demolarea clădirilor – 14 posturi, muncitori necalificați la spargerea și tăierea materialelor de construcții – 12 posturi, ajutori bucătar – 11 posturi și șoferi de autoturisme și camionete – 11 posturi.
Angajatorii mai caută nouă operatori la mașini-unelte cu comandă numerică, șapte casieri, șapte conducători auto pentru transport rutier de mărfuri și șapte vânzători. Sunt disponibile și posturi pentru arhitecți, electricieni, mecanici auto, ingineri, sudori, tâmplari, tractoriști și alte meserii.
Pentru cei interesați să lucreze în străinătate, oferta cuprinde 84 de posturi. Cele mai multe sunt în Norvegia, unde sunt disponibile 45 de locuri pentru lucrători în producția și prelucrarea somonului, cu un salariu de 228,46 coroane norvegiene brut pe oră.
În Republica Cehă sunt oferite 20 de posturi pentru operatori pe linia de producție și asamblarea echipamentelor mecanice, cu un salariu de 31.500 de coroane cehe brut pe lună.
În Olanda sunt disponibile zece posturi de inspector veterinar, cu salarii între 4.024 și 6.110 euro brut pe lună. Danemarca oferă trei posturi de zidar, plătite cu 200 de coroane daneze pe oră, și un post de mecanic de atelier, cu 25 de euro brut pe oră.
În Franța sunt disponibile patru locuri pentru lucrători agricoli în livezi, cu 12,31 euro pe oră, iar în Spania este vacant un post de manager de mentenanță, pentru care salariul nu este precizat în ofertă.



