În acest sfârșit de săptămână forțele de ordine sunt pregătite să intervină atât pentru a menține ordinea publică dar și pentru a preveni activitățile și comportamentele care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Polițiștii vrânceni vor fi pregătiți să intervină atât pentru a menține ordinea publică cât și pentru a preveni activitățile și comportamentele care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Facem din nou apel la responsabilitate și maturitate pentru a înțelege că măsurile luate de autorități pentru a preveni răspândirea infectării cu COVID-19 sunt necesare pentru a ne proteja pe noi înșine și pe cei din jur.
Vă reamintim că, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, va fi permisă circulația persoanelor, în intervalul orar 20.00-2.00, pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paștelui Catolic.
Purtarea măștii de protecție, în mod corect, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie, în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor.
Recomandăm ca deplasarea către lăcașurile de cult să se realizeze cu evitarea aglomerărilor.
Celelalte mãsuri de protectie sanitarã dispuse pe timpul stării de alertă rămân valabile.
Ca de fiecare dată, Poliția din Vrancea va fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână pentru ca Paștele Catolic să fie sărbătorit în condiții de siguranță și pentru a ne asigura de faptul că prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.
În acest sens, aproximativ 250 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu IJJ Vrancea și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.
Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.
Referitor la activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus, subliniem faptul că acestea vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.
Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai instituțiilor abilitate, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități.
Cei mai mulți dintre polițiștii aflați la datorie în această perioadă sunt din structurile de ordine publică și de la rutieră. Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt implicați în acest dispozitiv complex de asigurarea a siguranței cetățeanului și colegi și de la alte structuri – – transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători ai SAS Vrancea şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră.



