Acasă Actualitate 30 de hectare de vegetație au ars luni la Hângulești

30 de hectare de vegetație au ars luni la Hângulești

0
101

Un incendiu de vegetație uscată a afectat luni după-amiază aproximativ 30 de hectare în satul Hângulești, comuna Vulturu. Focul s-a manifestat în mai multe focare, iar pentru stingerea acestora au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Focșani.

Două echipaje, cu două autospeciale de intervenție, au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Incidentul vine într-o perioadă cu numeroase incendii de vegetație uscată în județ. Potrivit ISU Vrancea, în ultima săptămână au fost înregistrate 16 astfel de incendii, iar în luna iulie pompierii au gestionat 23 de intervenții.

Reprezentanții ISU avertizează că, pe fondul temperaturilor ridicate, al umidității scăzute și al vântului, focul se poate extinde rapid către locuințe, anexe, terenuri agricole sau zone împădurite.

Arderea miriștilor, stufărișului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este interzisă fără permis de lucru cu foc și fără acordul autorităților competente. În situațiile în care arderea este permisă, aceasta trebuie făcută numai ziua, în lipsa vântului și sub supraveghere permanentă, cu mijloace de stingere la îndemână.

ISU Vrancea recomandă, de asemenea, evitarea folosirii focului deschis în zonele cu vegetație uscată și pe timp de vânt, precum și aruncarea țigărilor aprinse în astfel de locuri. În cazul izbucnirii unui incendiu, populația este sfătuită să apeleze imediat 112 și să se îndepărteze din zona de pericol.