În Vrancea au fost raportate marți 380 de persoane infectate cu coronavirus, în creștere față de luni, când au fost 347. La nivel național, sunt 13.837 persoane cu coronavirus, după ce s-au înregistrat 325 cazuri noi.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea are în monitorizare 105 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. În carantină instituționalizată se află 168 persoane, la care se adaugă 147 în carantină la domiciliu, deoarece în momentul înregistrării nu existau spații disponibile. La aceștia, pe toată durata carantinării, IPJ și IJJ organizează în comun dispozitive specifice pentru verificare.
În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 241 de pacienți, dintre care trei la secția ATI (2 Focșani, 1 Adjud). Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 83.



