7 iunie este termenul limită pentru depunerea cererilor de subvenții la APIA

0
299

7 iunie este ultima zi în care se pot depune la centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vrancea cererile de plată pentru accesarea intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă în Campania 2024.

”Atenție! Față de anii precedenți, depunerea nu va fi prelungită cu o perioadă în care fermierii să poată înregistra cererile cu aplicarea de penalități.
În situația în care cererea de plată este depusă ulterior datei limită de 7 iunie 2024, aceasta este considerată inadmisibilă”, atrage atenția APIA Vrancea.

Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online. Fermierii pot veni la centrele locale/județene ale APIA pentru semnarea cererilor sau pot semna cererile folosind semnătura electronică, cu anunțarea în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) a funcționarului desemnat cu gestionarea cererii.
Rugăm fermierii să verifice cu deosebită atenție informațiile înscrise și documentația depusă, înainte de închiderea Cererii de plată pentru Campania 2024.

”Pentru a veni în sprijinul fermierilor și pentru a asigura un flux continuu în procesul de depunere și preluare a cererilor de plată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Vrancea informează că în zilele de 01 și 02 iunie 2024, centrul județean și centrele locale arondate vor avea program normal de lucru.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Vrancea face apel către toți fermierii care nu au depus încă cererea de plată să se mobilizeze și să-și depună cererea până la data de 7 iunie 2024, pentru a beneficia de plata subvenției cuvenită”, au transmis reprezentanții APIA Vrancea.