Numărul cazurilor de infectare cu COVID – 19 scăzut în ultimele 24 de ore la nivel național, când s-au înregistrat 3342 de cazuri. În schimb, în Vrancea au fost raportate numai puțin de 75 de cazuri noi de persoane infectate, cel mai mare număr din ultimele luni.
Această creștere este cauzată de existența a nu mai puțin de 15 de focare de COVID – 19, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Vrancea. Șase dintre acestea sunt în instituții și firme, iar nouă sunt în familii, cu mai multe de trei cazuri. La Primăria Biliești sunt șapte persoane infectate dintre angajați. De asemenea, la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” sunt două focare, la secțiile Chirurgie și Ortopedie.
Situația detaliată în Vrancea este următoarea:
În județul Vrancea, în data de 20 septembrie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află:
- 711 persoane în carantină la domiciliu;
- 257 persoane în izolare la domiciliu;
- 133 persoane în izolare instituționalizată, dintre care 11 persoane sunt internate la ATI, în Focșani;
- 10268 persoane vindecate;
- 528 persoane decedate (În ultimele 24 de ore nu au fost raportate decese;).
Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 68.464 de teste, fiind depistate 11437 persoane pozitiv.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
ISU Vrancea a executat 10 misiuni cu 41 pompieri și 5 mijloace auto, astfel:
– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 3 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate/carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului;
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția Spitalului Județean de Urgență “Sf. Pantelimon” Focșani – Secția Boli Infecțioase, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor;
– 2 misiuni cu 2 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu COVID – 19;
– 4 alte misiuni.
IJJ Vrancea a efectuat 33 misiuni cu 67 jandarmi, 16 mijloace auto, astfel:
– 5 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2;
– 14 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. orașului Mărășești, pol. orașului Odobeşti, pol. rurală Năneşti, pol. rurală Gugeşti);
– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;
– 2 misiuni de menținere a ordinii publice pe traseele montane şi stațiunile turistice;
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune de asigurare a măsurilor de ordine publică şi de verificare a respectării măsurilor de protecție în contextul infecției cu SARS-CoV-2, în parcarea Casei de Cultură din mun. Focşani, pe timpul desfăşurării evenimentelor culinare de tip street-food „Prăvălia cu Raci” şi “Deliciile sultanului”;
– 1 misiune de asigurare a măsurilor de ordine publică şi de verificare a respectării măsurilor de protecție în contextul infecției cu SARS-CoV-2 pe stadionul Milcovul Focşani cu ocazia desfăşurării meciului de fotbal din cadrul Superligii Vrancei, dintre CSM Focşani 2007 – CSM Adjud;
– 1 misiune de asigurare a măsurilor de ordine publică şi de verificare a respectării măsurilor de protecție în contextul infecției cu SARS-CoV-2 la Sala Polivalentă din mun. Focşani, cu ocazia desfăşurării unor partide din cadrul Campionatului de handbal juniori;
– 1 misiune de asigurare a măsurilor de ordine publică şi de verificare a respectării măsurilor de protecție în contextul infecției cu SARS-CoV-2, pe stadionul din localitatea Gugești, pe timpul desfăşurării meciului de fotbal din cadrul Superligii Vrancei, dintre Victoria Gugeşti – Dinamo Tătăranu;
– 1 misiune de asigurare a măsurilor de ordine publică şi de verificare a respectării măsurilor de protecție în contextul infecției cu SARS-CoV-2, la Sala Polivalentă Focşani, pe timpul desfăşurării partidei de futsal din cadrul Ligii I, dintre Sportul Ciorăşti – Autobergamo Deva;
– 1 misiune de asigurare a măsurilor de ordine publică şi de verificare a respectării măsurilor de protecție în contextul infecției cu SARS-CoV-2, în comuna Vidra, pe DN 2D – str. Vrancea nr.72 (centrul localităţii), cu ocazia deschiderii Muzeului Ţării Vrancei;
– 1 altă misiune.
Alte structuri
DSP Vrancea a efectuat 16 misiuni cu participarea unui numar de 12 cadre medicale și 1 mijloc auto, astfel:
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 3 misiuni cu 1 cadru medical pentru introducere coduri noi în baza de date;
– 5 misiuni cu 4 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical în vederea raportării stocurilor de materiale;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical pentru recepție și preluare probe biologice;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru eliberarea certificatelor digitale Covid – 19;
– 1 misiune cu 1 cadru DSP pentru decontaminare;
– 1 misiune cu 1 cadru medical și 1 mijloc auto pentru transport vaccin la Centrele de Vaccinare.



