Acum 81 de ani, pe 10 noiembrie 1940, un cutremur de 7.7 grade s-a produs în România. Dezastrul a avut loc dimineața devreme, la ora 3:40. Orașele Panciu, Focşani și Mărăşeşti au avut până la 70% dintre case distruse, iar restul grav avariate, cu numeroase victime. Avarii extinse s-au produs și în regiunea Muntenia. Blocul Carlton, cea mai înaltă și mai modernă clădire din București la acea vreme, s-a prăbușit în timpul cutremurului, cauzând moartea a sute de oameni. Fusese construit cu doar 4 ani înainte, însă cercetările au arătat că a avut numeroase greșeli structurale. Mai mult, înainte de acest cutremur, încă nu exista un cod de proiectare anti-seism.
Majoritatea clădirilor nu au fost consolidate corespunzător după anul 1940. Războiul a schimbat prioritățile societății, astfel că impactul următorului cutremur major, din 4 martie 1977, a fost devastator. Astăzi, aceste clădiri sunt și mai vulnerabile.
„Cutremurul din 1940 a condus la implementarea primelor reglementări de proiectare a clădirilor pentru a rezista la cutremure, reglementările fiind îmbunătățite ulterior (1978, 1992), în urma cunoașterii efectelor celor mai recente cutremure. Deși unele dezastre nu pot fi evitate, stă în puterea noastră să luăm măsuri pentru reducerea vulnerabilității în fața acestora și a numărului de persoane afectate”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Foto: Agerpres









