Acasă Economic 9 martie, termen limită pentru sprijinul acordat pomicultorilor

9 martie, termen limită pentru sprijinul acordat pomicultorilor

0
175

Fermierii din Vrancea care au avut plantații pomicole afectate de înghețul târziu din aprilie–mai 2025 mai pot depune cereri pentru sprijin financiar de urgență până pe 9 martie 2026, inclusiv, anunță APIA.

Ajutorul este acordat sub formă de grant și poate ajunge la maximum 2.000 de euro/hectar (echivalentul a 10.180,6 lei/ha), în funcție de suprafața eligibilă și de gradul de afectare.

Sprijinul se adresează fermierilor care au documente ce confirmă pagubele, au un grad de afectare între 30% și 100% și au depus cerere de plată la APIA pentru anul 2025.

Sunt eligibile plantațiile pe rod de măr, păr, prun, cais/zarzăr, piersic, cireș, vișin, nectarin, nuc, alun și migdal.

Bugetul total al schemei este de 11,5 milioane de euro, finanțat din Fondul european de garantare agricolă (FEGA).

Cererile se depun la centrele APIA unde a fost înregistrată cererea de plată pentru anul 2025 și trebuie însoțite, dacă este cazul, de documentul privind coordonatele bancare actualizate.

Schema este acordată în baza Hotărârii Guvernului nr. 66/2026.