A fost desemnat constructorul Centrului de științe aplicate de la Colegiul Național ”Unirea”

0
148

Compania Națională de Investiții (CNI) a desemnat constructorul  pentru proiectul de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a Centrului de științe aplicate de la Colegiul Național ”Unirea” a anunțat deputatul Ion Ștefan (Forța Dreptei), fost ministrul al Dezvoltării.

Valoarea lucrărilor a fost stabilită la 23.200.421 lei.

”Proiectul vine după mai bine de 150 de ani de la înființarea uneia dintre cele mai titrate unități de învățământ din județ, liceu al cărui absolvent sunt și eu. Mă bucur că, în sfârșit, un proiect de investiții promovat în timpul guvernării Ludovic Orban, când am gestionat portofoliul ministerului lucrărilor publice, va ajunge a fi implementat. Este unul dintre proiectele mele de suflet pentru Focșani și îl voi urmări îndeaproape pentru că îmi doresc condiții mai bune pentru performanța școlară a copiilor noștri!”, a spus Ion Ștefan într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Proiectul derulat de CNI prevede:

  • transformarea vechii săli de sport a colegiului în bibliotecă multimedia;
  • crearea a 2 laboratoare pentru fiecare dintre disciplinele fizică aplicată, fizică – chimie, chimie aplicată (știința materialelor), biologie și robotică și a 3 laboratoare de informatică;
  • realizarea unei săli multifuncționale (cu o capacitate de 150 – 180 de persoane) și a unui centru multimedia pentru prelucrare de imagine și tipografie digitală;
  • dotarea centrului cu servere, calculatoare, imprimante, proiectoare, table digitale și kituri pentru experimente de fizică, chimie sau biologie.