Piatra de temelie a Bisericii de lemn „Nașterea Maicii Domnului”, care va fi construită în Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petrești, a fost sfințită joi. Evenimentul a marcat deschiderea ediției a VI-a a Zilelor Satului Vrâncean.
Slujba a fost oficiată de ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți, în prezența reprezentanților autorităților județene și locale.
Fundația bisericii a fost turnată în 2025, iar construcția ar urma să fie finalizată în 2028, când Muzeul Satului Vrâncean va împlini 50 de ani. Lăcașul de cult are ca model Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Vrâncioaia și va funcționa ca metoh al Catedralei „Cuvioasa Parascheva” din Focșani.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a declarat că biserica a fost prevăzută încă din proiectul inițial al muzeului, început în 1975.
„De aceea cred cu tărie că un Muzeu al Satului Vrâncean nu poate fi întreg fără biserică. Ea a fost prevăzută încă din proiectul început în 1975. Au trecut aproape 50 de ani fără ca această parte esențială să fie împlinită. O împlinim noi. Fundația este realizată, piatra de temelie a fost sfințită, iar următorul nostru obiectiv este ca în 2028, când Muzeul Satului Vrâncean va împlini 50 de ani, biserica să fie finalizată și sfințită”, a spus Nicușor Halici.
Programul Zilelor Satului Vrâncean
Manifestările continuă vineri, 18 septembrie, de la ora 11:00, cu simpozionul „1846-2026: 180 de ani de la descoperirea Baladei Miorița de către Alecu Russo, la Soveja”, organizat la gospodăria tradițională Soveja. De la ora 12:00, la gospodăria tradițională Călimănești, va fi vernisată expoziția „Monoxila din Lunca Siretului”.
Sâmbătă, 19 septembrie, între orele 10:00 și 18:00, vor avea loc tururi ghidate dedicate artei lemnului și instalațiilor tehnice tradiționale.
Duminică, 20 septembrie, de la ora 14:00, la casa tradițională Dumitrești sunt programate ateliere de țesut și cusut, cu teme și motive din zona etnografică a Văii Râmnicului.
Zilele Satului Vrâncean sunt organizate de Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei.








