Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea și al PNL Vrancea, a murit sâmbătă dimineața la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”. Acesta s-a simțit rău după ce s-a întors de la o deplasare de la Paris și a acuzat o răceală. Pentru că starea s-a agravat, președintele Consiliului Județean Vrancea a fost internat inițial la Spitalul Județean, de unde s-a decis transferarea lui la București, vineri dimineață, la terapie intensivă.
Cătălin Toma a murit la vârsta de 46 de ani, după ce în ultimii ani s-a aflat în prim – planul politicii locale. Acesta a fost primarul comunei Jariștea, după care a preluat conducerea PNL Vrancea, a fost parlamentar, iar în 2020 a câștigat funcția de președinte al Consiliului Județean