Profesorul și poetul Paul Spirescu, una dintre figurile cunoscute ale vieții culturale din Adjud, a murit. Anunțul a fost făcut de Primăria Municipiului Adjud, printr-un mesaj de condoleanțe transmis de primarul George Nica.
Paul Spirescu a avut o îndelungată carieră în învățământ. A predat filosofie și discipline socio-umane la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud, unde a fost și diriginte pentru mai multe generații de elevi.
În paralel cu activitatea didactică, s-a afirmat în literatura română ca poet și publicist. Într-un interviu acordat în 2022, Paul Spirescu povestea că primele versuri i-au fost publicate încă din perioada liceului, în cotidianul „Dâmbovița”, iar debutul literar pe care îl considera cu adevărat important a avut loc în 1970, în revista „Amfiteatru”. A devenit ulterior membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Printre volumele sale se numără „Metafizica lacrimei”, „Strigăt clandestin”, „Domnule Judecător!”, „Eu, adică umbra mea”, „Natură moartă cu iluzii” și „Umila mea părere”. În 2017 a publicat volumul antologic „Trepte”, al nouălea volum al său la acel moment, iar în 2022 a apărut „Sus, pe acoperișul lumii”.
Paul Spirescu s-a implicat și în viața culturală a orașului. A fost inițiator al Festivalului Național de Poezie „Emil Botta” de la Adjud și a participat de-a lungul anilor la manifestările culturale organizate în municipiu.
În 2017, Consiliul Local Adjud i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului, pentru meritele sale în întreaga activitate. Hotărârea este înregistrată cu numărul 163/2017.



