Miriam Alecsia Vîlcu și Cosmin Mădălin Nor au primit câte 5.000 de lei din partea Ministerului Educației și Cercetării pentru media 10 obținută la bacalaureat, în sesiunea iunie–iulie 2026.
Premiile le-au fost înmânate de inspectorul școlar general Livia Marcu. Cei doi absolvenți au fost însoțiți de părinți.
Miriam Alecsia Vîlcu, absolventă a Colegiului Național „Unirea”, a fost admisă la Facultatea de Farmacie a Universității „Carol Davila” din București. Ea își dorește să urmeze cariera părinților.
Cosmin Mădălin Nor, absolvent al Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, a fost admis la Facultatea de Matematică-Informatică a Universității din București și vrea să devină profesor de matematică.



