Absolvenții promoției 2026 din județul Vrancea au la dispoziție 60 de zile de la finalizarea studiilor pentru a se înregistra în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea și pentru a beneficia de serviciile și facilitățile oferite de instituție.
Înregistrarea le oferă acces gratuit la servicii de informare și consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională și alte măsuri de sprijin pentru integrarea pe piața muncii.
Absolvenții care nu reușesc să se angajeze în termen de 60 de zile de la absolvire pot beneficia, în condițiile legii, de indemnizație de șomaj pentru o perioadă de șase luni.
Totodată, legislația prevede mai multe stimulente financiare pentru tinerii care se angajează. Prima de stabilitate este acordată celor care se încadrează pentru prima dată în muncă, cu contract pe durată nedeterminată și normă întreagă, fiind de 1.000 de lei pe lună în primul an și 1.250 de lei pe lună în al doilea an. De asemenea, prima de inserție este acordată absolvenților care se înregistrează la AJOFM și se angajează în cel mult 60 de zile de la absolvire, valoarea acesteia fiind de trei ori indicatorul social de referință (ISR).
Pentru înregistrare sunt necesare actul de identitate, actele de studii sau adeverința de absolvire și o declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate.
Absolvenții se pot înscrie la punctele de lucru ale AJOFM Vrancea din localitatea de domiciliu sau de reședință, unde pot primi sprijin pentru identificarea unui loc de muncă potrivit pregătirii și intereselor profesionale.



