Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs miercuri, 11 iunie, la ieșirea de pe autostrada A7, în direcția Tișița.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, în accident au fost implicate două autoturisme. La locul evenimentului au intervenit două echipaje ale ambulanței și un echipaj SMURD.
În urma impactului au rezultat trei victime. Două dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, în timp ce a treia persoană a refuzat transportul.
O femeie în vârstă de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, fiind stabilă din punct de vedere hemodinamic și respirator. O altă femeie, de 39 de ani, a suferit un traumatism la un membru superior și un traumatism toracic.
După acordarea primului ajutor la fața locului, cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Focșani pentru investigații suplimentare.







