În această seară, o fetiță în vârstă de 5 ani a fost rănită după ce a fost lovită de un autoturism în localitatea Nereju.
Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat prin apel de urgență în jurul orei 19.32. La fața locului au fost trimise două echipaje medicale: o ambulanță de la Substația Năruja și o ambulanță cu medic de la Stația Centrală Focșani.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, fetița a fost evaluată la locul accidentului, iar cadrele medicale au constatat că aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral și traumatisme ale membrelor superioare și inferioare.
„După acordarea primului ajutor calificat la fața locului, minora a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani pentru tratament și investigații de specialitate”, a transmis Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.



