Duminică, 6 februarie, a fost semnat un acord de colaborare între Biblioteca Comunală Soveja și Asociația Interculturală Româno-Elena din Atena.
„Daniela Popescu, președinta asociației, o româncă inimoasă și plină de inițiativă, a răspuns pozitiv și imediat cererii noastre, semnând astăzi acordul trimis. Ne-am gândit că doar cu oameni ca domnia sa și colaboratorii săi putem realiza lucruri frumoase pentru copiii noștri, cei din Atena și cei din Soveja. Un prim pas va consta în schimburi de cărți atât de necesare copiilor dar și bibliotecii noastre, care și-a propus crearea unor secțiuni în limbi străine. Vor urma, odată încheiată perioada pandemiei și în parteneriat cu Școala „Simion Mehedinți”, schimburi interculturale, călătorii ale copiilor noștri la Atena și ale copiilor din Atena la noi precum și expoziții de fotografie reciproce sau alte proiecte care vor fi anunțate la momentul oportun”, precizează un comunicat al Centrului Cultural „Simion Mehedinți” din Soveja.
Asociația Interculturală Româno-Elenă „Dacia” din Atena s-a înființat în anul 2016, în cadrul acesteia desfășurându-se proiectul Școala de Limba Română, Cultură și Civilizație „Dacia”, proiect extins și în orașul Acharnes, iar din luna martie și online, cu Școala Internațională De Limba Română „Dacia”. Acestea se bucură de un real succes atât în ceea ce privește numărul participanților la cursuri, peste 200 de copii români, cât și în varietatea de activități și seminarii pe care Asociația Dacia le organizează la nivel internațional.



