Acțiune de amploare pentru siguranța publică în Focșani

0
317

O acțiune cu efective mărite a avut loc noaptea trecută pe raza municipiului Focșani, fiind desfășurată de polițiștii și jandarmii vrânceni cu scopul menținerii ordinii și siguranței publice.

Activitatea a urmărit prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale din mediul stradal, intervenția în zonele cu risc ridicat, precum barurile și cluburile, precum și identificarea șoferilor care au încălcat legislația rutieră. De asemenea, au fost verificate respectarea normelor legale în domeniul comerțului.

În cadrul filtrelor instituite, polițiștii rutieri au utilizat aparate etilotest și drugtest pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Aceste măsuri au avut ca scop reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței în trafic.

La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale. Alături de aceștia au acționat jandarmi din cadrul IJJ Vrancea, pompieri din cadrul ISU „Anghel Saligny” Vrancea, precum și reprezentanți ai ITM, CJPC și RAR.