Acțiuni ROADPOL „Truck & Bus” în județul Vrancea, în perioada 9–15 februarie

0
462

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea desfășoară, în perioada 9–15 februarie 2026, acțiuni de control la nivelul întregului județ, în cadrul operațiunii europene ROADPOL „Truck & Bus”. Verificările vizează legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane, cu scopul creșterii siguranței pe drumurile publice.

În cadrul controalelor, polițiștii urmăresc respectarea timpilor de conducere și de odihnă, starea tehnică a autovehiculelor, existența și valabilitatea documentelor necesare efectuării transportului, respectarea regimului legal de viteză, precum și depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive. De asemenea, sunt verificate masa și dimensiunile maxime autorizate ale vehiculelor.

Scopul acestor acțiuni este prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului de persoane și marfă, dar și responsabilizarea conducătorilor auto și a operatorilor de transport.

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte o conduită preventivă la volan.