Începând de mâine, timp de 14 zile, activitățile cu participarea publicului vor interzise la Soveja, unde rata de infectare cu COVID-19 este de 3,38 la mia de locuitori. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea (CJSU) a adoptat luni, în ședință extraordinară, hotărârea nr. 65, care prevede că:
(1) Organizarea și desfășurarea activității cu public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise.
(2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă.
(4) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
(5) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
Aceeași hotărâre prevede măsuri restrictive și la Mărăşeşti, Dumitrești, Goleşti, Bălești, Gugești și Sihlea, unde valorile ratei de infectare cu COVID-19 sunt cuprinse între 1,72 și 2,32 la mia de locuitori. În cele 6 localități:
1) Organizarea și desfășurarea activității cu public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a spațiului.
(2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
(4) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
(5) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
CJSU a mai stabilit și activarea „Planului de acțiuni pentru eficientizarea capacității de gestionare a situației în localitățile unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori”, prin punerea în aplicare a Hotărârii C.J.S.U. Vrancea nr. 185 din 12.11.2020.
Restricțiile sunt valabile în intervalul 6-19 aprilie 2021, urmând a fi reevaluate la finalul acestuia.



