Un adolescent de 17 ani, aflat pe o trotinetă electrică, a fost rănit în urma unei coliziuni cu un autoturism, în localitatea Câmpuri. Accidentul a fost anunțat în jurul orei 15:20.
Potrivit primelor verificări, autoturismul era condus de un bărbat de 37 de ani. Mașina a intrat în coliziune cu trotineta electrică.
Adolescentul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul și minorul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.



