Acasă Actualitate AJOFM Vrancea: 402 locuri de muncă disponibile în județ și în statele...

AJOFM Vrancea: 402 locuri de muncă disponibile în județ și în statele Uniunii Europene

0
272

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea anunță disponibilitatea a 402 locuri de muncă, dintre care 177 în județul Vrancea și 225 prin rețeaua europeană EURES, în mai multe state ale Uniunii Europene.

Potrivit situației actualizate la data de 18 iunie 2026, cele mai multe posturi disponibile pe piața locală sunt pentru operator confecționer industrial îmbrăcăminte, unde sunt oferite 45 de locuri de muncă. Alte domenii cu un număr ridicat de posturi vacante sunt ambalarea manuală (20 de locuri), șofer pentru autoturisme și camionete (10 locuri), lucrător comercial (7 locuri) și muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (6 locuri).

Oferta AJOFM Vrancea include și posturi pentru ajutor de bucătar, ajutor de ospătar, electrician de întreținere și reparații, mecanic auto, recepționer hotel, stivuitorist, tractorist, agent de vânzări, medic specialist, fiziokinetoterapeut, economist-șef, director de magazin și alte ocupații din domeniile industrial, comercial și al serviciilor.

225 de locuri de muncă în străinătate

Prin rețeaua EURES sunt disponibile 225 de locuri de muncă în nouă state europene. Cele mai multe posturi sunt oferite în Malta, unde sunt căutați 62 de tehnicieni de proces, și în Norvegia, unde sunt disponibile 45 de locuri pentru lucrători în producția și prelucrarea somonului.

În Suedia sunt disponibile 20 de posturi de șofer de autobuz, iar în Germania se caută lucrători în podgorii și în industria de procesare a cărnii. De asemenea, oferta europeană include posturi în Irlanda, Olanda, Danemarca, Finlanda, Spania și Estonia.

Printre salariile oferite se numără:

  • 2.825 euro lunar pentru șoferii de autobuz din Suedia;
  • între 2.169 și 3.280 euro brut pe lună pentru îngrijitori de persoane în Irlanda;
  • între 4.024 și 6.110 euro brut pe lună pentru inspectori veterinari în Olanda;
  • 228,46 coroane norvegiene brut pe oră pentru lucrătorii din industria de procesare a somonului din Norvegia.

Persoanele interesate de ocuparea unui loc de muncă pot obține informații suplimentare de la AJOFM Vrancea sau prin intermediul platformelor ANOFM și EURES.