Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea are în derulare șapte proiecte finanțate din fonduri europene, destinate în principal tinerilor și persoanelor de peste 30 de ani. Alte două proiecte au fost finalizate în cursul anului 2026, potrivit raportului prezentat în ședința Colegiului Prefectural din cadrul Prefecturii Vrancea.
Proiectele includ programe de ucenicie și formare profesională, subvenții pentru angajatori, prime de stabilitate și măsuri pentru facilitarea accesului pe piața muncii.
Proiectul NEST are o valoare de aproape 5 milioane de lei și vizează 1.582 de tineri cu vârsta de până la 30 de ani. La 30 august 2026, în proiect erau înregistrate 1.076 de persoane, ceea ce reprezintă 68,01% din grupul țintă.
FORMATIV, proiect destinat uceniciei la locul de muncă pentru persoane de peste 30 de ani, are o valoare de 11,35 milioane de lei. Din cele 173 de persoane prevăzute în grupul țintă, 139 fuseseră incluse în proiect până la sfârșitul lunii august, respectiv 80,35%.
În proiectul START, destinat tinerilor sub 30 de ani, erau înregistrate 25 de persoane dintr-o țintă de 30, ceea ce înseamnă un grad de realizare de 83,33%.
Cel mai redus procent dintre proiectele pentru care raportul indică o țintă numerică este înregistrat la COMPETENT, destinat formării profesionale pentru persoane de peste 30 de ani, șomeri de lungă durată, persoane cu dizabilități și persoane din comunități marginalizate. Până la 30 august fuseseră înregistrate 59 de persoane dintr-o țintă de 214, respectiv 27,57%.
Prin proiectul HOPE sunt acordate subvenții angajatorilor pentru încadrarea tinerilor sub 30 de ani. La data raportării erau înregistrate 59 de persoane. Proiectul se derulează până în octombrie 2027.
AJOFM Vrancea implementează și SMART SPO, destinat modernizării Serviciului Public de Ocupare, cu o valoare aferentă anului 2026 de 7,626 milioane de lei. Proiectul STEP-UP, destinat tinerilor sub 30 de ani și angajatorilor care îi încadrează, se află în etapa de selecție a experților și are termen de implementare până în 2029.
Două proiecte au fost finalizate în 2026. ACTIV PLUS, în valoare de 2,14 milioane de lei, a avut un grup țintă de 98 de persoane, iar PROACTIV, în valoare de 6,82 milioane de lei, a vizat 684 de persoane. Potrivit raportului, indicatorii prevăzuți pentru cele două proiecte au fost realizați.
AJOFM Vrancea arată că printre principalele probleme întâmpinate se numără identificarea persoanelor eligibile, interesul variabil al beneficiarilor, găsirea angajatorilor interesați și volumul ridicat de activități administrative.
În perioada următoare, agenția intenționează să intensifice informarea și identificarea persoanelor eligibile, colaborarea cu angajatorii și monitorizarea proiectelor aflate în derulare.



