Alexandra Tătaru, candidatul USR Vrancea la funcția de senator în viitorul Parlament al României și cadru didactic de profesie, aduce în centrul campaniei sale o serie de propuneri care vizează reforma educației. Având o experiență vastă în învățământ, susține că școala trebuie să răspundă cerințelor reale ale elevilor și ale pieței muncii, punând în prim-plan educația de calitate, accesibilă tuturor.
„Ne dorim o școală pentru toți, cu o educație de calitate, în care copiii să nu mai fie nevoiți să plătească bani pentru meditații,” declară Alexandra Tătaru, subliniind necesitatea de a revizui programa școlară. „Este timpul să adaptăm învățământul la meseriile viitorului și la nevoile reale ale pieței muncii. Programa actuală este greoaie și de multe ori îi încurcă pe elevi, în loc să-i ajute să învețe.”
Printre propunerile sale se numără extinderea și diversificarea Programului „Școală după Școală”, astfel încât acesta să cuprindă și pregătirea elevilor la materiile școlare. „Școala nu trebuie să se oprească după prânz, mai ales pentru copiii care nu au acces la meditații. Programul „Școală după Școală” poate fi extins și diversificat pentru a include o pregătire suplimentară la materiile de bază,” adaugă Alexandra Tătaru.
O altă inițiativă esențială este crearea Programului Național de Cantine Școlare, prin care fiecare unitate de învățământ din zonele rurale să aibă o cantină ce oferă o masă caldă pe zi. „În toate zonele defavorizate, copiii trebuie să beneficieze de o masă caldă la școală, iar pentru aceasta, furnizorii vor fi chiar producătorii locali,” susține Alexandra Tătaru. „Nu doar că oferim copiilor o nutriție mai bună, dar contribuim și la economia locală. Acest program va crea noi locuri de muncă și va stimula dezvoltarea comunităților rurale.”
De asemenea, Alexandra Tătaru propune introducerea Cursului de Competențe pentru Viață ca materie obligatorie, care să îi pregătească pe elevi pentru situațiile reale ale vieții. „Copiii au nevoie de abilități practice – de la cursuri de conducere auto și înot, până la prim ajutor. Educația nu trebuie să fie doar despre teorie; trebuie să le oferim tinerilor instrumentele necesare pentru a face față vieții de zi cu zi,” afirmă ea.
Într-un context social tot mai dificil, Alexandra Tătaru atrage atenția asupra nevoii de sprijin psihologic și de centre de tratare a dependențelor pentru tineri, subliniind că mulți adolescenți se confruntă cu anxietatea, depresia, stresul școlar sau diverse dependențe. „E nevoie urgentă de programe de consiliere psihologică și de centre specializate în tratarea dependențelor. Tinerii noștri au nevoie de sprijin real, nu doar de promisiuni,” subliniază candidata USR Vrancea.
Pentru Alexandra Tătaru, viziunea despre educație merge dincolo de standardele actuale și se îndreaptă spre o școală deschisă și incluzivă. „Educația trebuie să fie o prioritate națională, nu doar un subiect de campanie electorală. Cred în capacitatea României de a construi un sistem educațional echitabil, care să-i pregătească pe copii pentru un viitor mai bun,” concluzionează candidata.
Echipa de candidați USR Vrancea, formată din Corina Atanasiu, Tudor Alexandru Purcărea, Daniela Mariana Petcu, Nicolae Petrișor și Mariana Mioara Gîrbaciu pentru Camera Deputaților, alături de Alexandra Tătaru și Codruț Constantin Răcoșanu pentru Senat, își propune să fie vocea cetățenilor în Parlament, asigurând o guvernare transparentă, eficientă și orientată spre nevoile reale ale comunității.
(Realizat de SC Mab Cons Media SRL la comanda USR Vrancea. Cod mandatar financiar 11240015)