La Ciorăști a avut loc, joi, o acțiune de amploare coordonată de polițiștii vrânceni, la care au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny”, Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea, precum și ai Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația Drepturi de Autor (U.C.M.R. – A.D.A.).
În cadrul intervenției, au fost legitimate 117 persoane și verificate 64 de autovehicule. Nouă persoane au fost conduse la sediul poliției, în cadrul unor proceduri judiciare aflate în desfășurare. De asemenea, au fost efectuate controale la două unități economice din zonă, iar 42 de persoane aflate în situații conflictuale sau considerate predispuse la comiterea de fapte antisociale au beneficiat de consiliere din partea autorităților.
Acțiunea s-a soldat și cu aplicarea a 37 de sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 21.000 de lei. Totodată, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare. Pentru identificarea unor posibile infracțiuni legate de consumul de alcool sau substanțe interzise, au fost efectuate 31 de testări cu aparatul alcooltest și 4 cu aparatul Drugtest.



