Aparat nou de radiologie la Secția de Pneumologie a Spitalului Județean „Sf. Pantelimon” Focșani

0
86

Secția de Pneumologie din cadrul  Spitalului Județean „Sf. Pantelimon” Focșani are în dotare un nou aparat de radiologie. După o serie de întârzieri în obținerea autorizațiilor de  funcționare de la DSP Galați și CNCAN, aparatul a fost pus în funcțiune. Acesta este folosit pentru efectuarea de radiografii și radioscopii atât pentru pacienții internați în secție, cat și pentru cei care se adresează Dispensarului TBC.

„Spre deosebire de vechiul aparat, care examina pacienții în mod convențional, noul aparat de radiologie transmite rezultatele investigației direct în PAX, unde pot fi văzute imediat de către medic iar pacientul primește imaginile pe CD. Aparatul radiologic digital permite rapiditate in efectuarea investigațiilor și acuratețe în interpretarea rezultatelor”, au transmis reprezentanții unității spitalicești focșănene.