Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea invită copiii la Atelierele de Lectură Ora Poveştilor.
„Atelierele de lectură Ora poveștilor au în vedere dezvoltarea personalității copiilor prin intermediul lecturii interactive, comunicării și creativității. Proiectul își propune atragerea celor mici către serviciile bibliotecii și familiarizarea cu lectura şi numele semnificative ale culturii romanești şi universale. Lecturile din cadrul atelierelor vor fi urmate de activități interactive și practice în cadrul cărora creativitatea fiecărui participant va fi pusă în valoare”, precizează un comunicat al Bibliotecii Județene.
Atelierele de lectură se vor desfășura pe parcursul vacanţei şcolare, prin rotație, la secțiile Bibliotecii Județene. Prima întâlnire din cadrul acestui proiect va avea loc miercuri, 7 aprilie 2021, la Sediul Central al Bibliotecii, din strada Mihail Kogălniceanu nr.13, începând cu ora 12.00 și va fi coordonat Daniela Atanasiu, inițiatoarea proiectului „Tabăra din bibliotecă” și a altor activități cultural-educative.
Având în vedere situația actuală și pentru respectarea măsurilor sanitare în vigoare, Atelierele de lectură vor avea loc cu participarea a 6 – 8 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani. Relații suplimentare și înscrieri la Secția Împrumut adulți, situată în Strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, telefon 0237/214562.



