Casele de marcat trebuie conectate la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) până pe 30 noiembrie. ANAF atrage atenția că termenul nu va fi prelungit.
”Așa cum am anunțat, în perioada imediat următoare, structurile abilitate de control vor întreprinde acțiuni de verificare cu privire la îndeplinirea obligației de a asigura conectarea la distanță a AMEF în vederea transmiterii de date fiscale, prevăzută la art. 3^1 alin. (4) din O.U.G. nr. 28/1999, pentru operatorii economici al căror termen limită de conectare a AMEF a ajuns la scadență”, avertizează reprezentanții ANAF.
Prin excepţie, potrivit art. 3 alin. (2) din OpANAF nr.435/25.03.2021, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice au obligaţia completării şi transmiterii unei declaraţii pe propria răspundere (Formularul F4110), prevăzută în Anexa nr. 2 la ordinul menționat.
Nerespectarea obligației de a asigura conectarea la distanță a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 8.000 și 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. ff), coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. j), din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.



