Autocarul răsturnat la Garoafa era plin cu cetățeni ucrainieni. A fost activat Planul Roșu de intervenție

0
138

În autocarul are s-a răsturnat noaptea trecută la Garoafa se aflau 43 de cetățeni ucrainieni. Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 2.27, iar la nivelul ISU Vrancea a fost activat Planul Roșu de intervenție și grupa operativă.

Astfel, la fața locului au fost mobilizate de urgență și au acționat gradual: 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de transport persoane și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD și 6 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 3 autospeciale de primă intervenție și comandă și 1 microbuz transport persoane.

De asemenea, au acționat în cooperare, forțe și mijloace ale structurilor suport, respectiv 5 echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Garoafa și Secția Drumuri Naționale Focșani cu 1 echipaj, care a intervenit pentru sablarea carosabilului.

Totodată, la locul evenimentului a fost amplasat un Post Medical Avansat pentru triajul victimelor. Au fost transportate la spital 20 de persoane, printre care 4 copii cu vârste între 5 și 16 ani. Celelalte 23 persoane au fost transportate la Centrul de Primire Refugiați din Focșani. Ulterior, 3 persoane din cele ajunse la Centrul de Primire Refugiați au solicitat evaluare medicală și au fost transportate la spital.

17 persoane au avut răni ușoare și pot fi externate în câteva ore. Trei femei au avut probleme mai mari. Uneia dintre ele i-au fost dislocate două vertebre, o femeie s-a ales cu umărul dislocat, iar alta are dureri cervicale.

”În ceea ce privește cauzele producerii accidentului, din primele constatări ale Poliției Rutiere, acesta s-a produs urmare a stării de oboseală a șoferului care a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un șanț și, în contact cu un podeț, s-a răsturnat. Șansa a făcut să fie acest podeț pentru că, la aproximativ 5 m de el, urma un stâlp în care autocarul ar fi intrat frontal și atunci situația ar fi fost mult mai gravă”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii.