Autoritățile au activat o serie de măsuri pentru prevenirea și gestionarea riscurilor de inundații în perioada 27–30 mai 2025. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, sunt în vigoare avertizări Cod Roșu, Cod Portocaliu și Cod Galben pentru râurile din bazinele hidrografice Trotuș, Putna, Bârlad, Râmnicu Sărat și Siret.
Avertizările prognozează viituri rapide, scurgeri importante pe versanți, creșteri semnificative ale debitelor și posibile depășiri ale cotelor de apărare. În acest sens, ISU Vrancea a activat Grupa operativă din data de 23 mai și a prealertat personalul din turele libere, pregătind în același timp tehnica de intervenție.
Centrul Județean de Coordonare a Intervenției a fost activat pentru monitorizarea situației, iar echipe mixte formate din pompieri, reprezentanți ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor desfășoară acțiuni de informare preventivă a populației și patrule în teren, în zonele cu risc ridicat.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea s-a întrunit în două ședințe extraordinare, în urma cărora s-au adoptat măsuri de informare a autorităților locale, prevenție în localitățile vizate și operaționalizarea motopompelor de mare capacitate.
De asemenea, s-au dispus verificări privind instituirea permanenței în toate unitățile administrativ-teritoriale din județ și se menține în permanență legătura cu acestea, precum și cu dispeceratul SGA Vrancea pentru monitorizarea evoluției cotelor apelor.
Până în prezent, nu s-au înregistrat depășiri ale cotelor de atenție și nici alte situații de urgență.
ISU Vrancea face apel la populație să evite zonele riverane, să nu traverseze râuri învolburate, să nu campeze sau să parcheze în apropierea acestora și să pregătească un kit de urgență în caz de evacuare. De asemenea, se recomandă curățarea rigolelor și șanțurilor, închiderea ferestrelor expuse și respectarea instrucțiunilor autorităților.
Pentru urgențe, cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic 112 și să se informeze doar din surse oficiale.



