Vrâncenii pot solicita audiențe reprezentanților Biroului Teritorial Galați al instituției Avocatul Poporului miercuri, 22 iulie 2026, la sediul Instituției Prefectului din municipiul Focșani.
Audiențele vor începe la ora 10:00. Persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiție în care să descrie pe scurt problema pentru care solicită sprijin, precum și cu documentele justificative, în copie.
Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă care apără drepturile și libertățile persoanelor în raport cu autoritățile publice. Orice persoană care consideră că i-au fost încălcate drepturile garantate de Constituție prin acte sau fapte administrative se poate adresa instituției printr-o petiție.
Înscrierile și informațiile suplimentare privind acordarea audiențelor pot fi obținute la telefon 0236.320.010, cel târziu până marți, 21 iulie 2026. Petițiile adresate Avocatului Poporului sunt soluționate gratuit.



