Balconul construit ilegal la etajul 3 într-un bloc din Focșani trebuie demolat

0
96

Balconul construit la etajul 3 într-un bloc din Focșani urmează să fie demolat. Potrivit viceprimarului USR Alexandra Tătaru, proprietara imobilului unde se află improvizația le-a spus polițiștilor locali că așa a cumpărat apartamentul.  Aceasta a fost somata de Poliția Locală ca până pe data de 8 martie să desființeze balconul.  

Balconul improvizat a fost identificat de viceprimarul Focșaniului în urmă cu o săptămână, în Bahne, pe strada Aleea Căminului.

”Totodată, am luat la cunoștință că o altă construcție improvizată cu pretenție de balcon, de data aceasta pe strada Lupeni, care a făcut și aceasta obiectul sesizării mele, a fost desființată între timp, fără ca Poliția Locală să fie nevoită să aplice o somație.

Este cazul să învățăm fiecare dintre noi că nu ne putem juca cu legile care țin de urbanism, unde prea multe abateri au fost tolerate cu complicitatea unor funcționari din instituțiile statului și de noi toți depinde să avem un oraș în care să ne placă să trăim”, a spus viceprimarul Alexandra Tătaru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.