Un incident petrecut în comuna Dumbrăveni, în zona târgului, surprins într-un videoclip apărut în spațiul public, a dus la intervenția polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugești, care s-au sesizat din oficiu.
Potrivit verificărilor efectuate, scandalul a izbucnit pe fondul unui conflict spontan legat de ocuparea unui loc de parcare. Un bărbat de 30 de ani, din Dumbrăveni, ar fi avut un comportament recalcitrant față de un bărbat de 56 de ani, din Urechești, și față de soția acestuia. Tânărul le-ar fi adresat expresii jignitoare și ar fi încercat să îl lovească pe bărbatul mai în vârstă.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției pentru lămurirea situației. Testările cu aparatele etilotest și drugtest au indicat rezultate negative în toate cazurile.
Bărbatului de 56 de ani și soției sale le-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de Legea nr. 26/2024 privind solicitarea unui ordin de protecție provizoriu, însă aceștia au declarat că nu doresc emiterea unui astfel de ordin. Totodată, au precizat că nu au suferit vătămări și nu au depus plângere prealabilă pentru infracțiunile de lovire sau amenințare.
În urma celor constatate, bărbatul de 30 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare și pentru provocarea de scandal, conform Legii nr. 61/1991, republicată.



