Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” lansează concursul „Povestea străzii mele”

0
56

Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, prin Secția de „Carte veche şi colecții speciale”, inițiază proiectul privind cunoașterea și promovarea istoriei locale, prin lansarea concursului pentru toate vârstele: „Povestea străzii mele”.

„Concursul se adresează tuturor vârstelor, este dedicat tuturor localităților din județul Vrancea și se poate participa individual, indiferent de vârstă, pe familii sau instituțional (școli, biblioteci, instituții). Prin această inițiativă dorim să dezvoltăm simțul civic responsabil, să stimulăm respectul faţă de valorile realizate de comunitatea din care facem  parte şi să contribuim la promovarea turismului local”, precizează un comunicat al Bibliotecii Județene semnat de managerul Oana Raluca-Boian.

Data de lansare a concursului este joi, 28 ianuarie 2021, iar pe 14 mai 2021, va fi ultima zi de depunere a lucrărilor, însoțite sau nu de imagini, fotografii, documente (în copie).

Premierea va avea loc pe data de 4 iunie. Lucrările se vor depune până la data de 28 mai 2021, la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Sediul central, din str. Mihail Kogălniceanu, nr. 13, la Secția de „Carte veche şi colecții speciale”, personal sau prin poștă (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 13, Focșani, jud. Vrancea, cod. 620036), sau prin poșta electronică, la adresa: manager@bjvrancea.ro Lucrările, scrise de mână sau la calculator, vor fi redactate în format Word, font 12, cu diacritice.

„Cele mai bune lucrări, adică cele care sunt originale, sunt documentate, sunt scrise corect și contribuie la cunoașterea istoriei locale, vor primi premii în bani, cărți, excursii, vor fi publicate de Biblioteca Județeană «Duiliu Zamfirescu» Vrancea și vor fi postate pe site-ul www.memorielocalavrancea.ro   Așadar, dragi utilizatori, dacă știți sau aflați (de la bunici, școală, biserică, de la bibliotecă, vecini, arhive, în albume de familie și altele) un istoric, o explicație a denumirii străzii, dacă aveți imagini de altădată ale străzii, ori știți întâmplări mai vechi și mai noi petrecute pe strada pe care locuiți, dacă aveți clădiri frumoase, istorice, dacă aveți amintiri frumoase sau interesante inspirate de strada dumneavoastră, povestiți-ne și nouă! Tuturor mult succes și… liber la creație și inspirație! Pentru întrebări, vă rugăm să sunați la tel. 0237 214 562 sau să scrieți pe adresa manager@bjvrancea.ro, se arată în comunicatul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.