Biroul Electoral Central: alegătorii cu acte de identitate expirate în perioada 4 martie – 27 septembrie 2020 pot vota la alegerile locale

0
58

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre privind aplicarea unitară a unor prevederi legale privind alegerile locale din 27 septembrie.

Potrivit prevederilor din art. 2 din hotărârea 81 a BEC, adoptată pe 7 septembrie, ”alegătorul votează numai la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă ori la secția de votare unde este arondată adresa la care își are domiciliul sau reședința, după caz”.

Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu, votează numai la secția de votare unde este arondată strada la care își are reședința menționată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reședință.

Alegătorul care nu și-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unității administrativ – teritoriale unde își domiciliul sau reședința, votează la secția de votare la care este arondată strada de figurează la mențiunea privind domiciliul sau reședința înscrisă pe actul de identitate.

BEC a stabilit și care sunt actele de identitate în baza cărora se poate vota, dar și că se poate vota cu ele chiar dacă au expirat, după cum se arată în art. 3 al hotărârii adoptate.

Cetățenii români își exercită dreptul de vot pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu sau pașaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciul militar, acte valabile în ziua votării.

Alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.

Potrivit prevederilor art. 4 din hotărârea BEC ”cetăţenii Uniunii Europene înscrişi în lista electorală complementară îşi pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea”.

Alegătorul european care nu este înscris în lista electorală complementară poate vota în baza documentului ce îi atestă identitatea emis de statul membru al Uniunii Europene al cărui cetăţean este, însoţit de documentul privind adresa în România sau în baza certificatului de înregistrare sau a cărţii de rezidenţă permanentă, fiind înscris în lista electorală suplimentară.

Alegătorul european care deţine un certificat de înregistrare sau o carte de rezidenţă permanentă al căror termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestora.

Preşedintele şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi personalul tehnic auxiliar şi personalul însărcinat cu menţinerea ordinii votează la secţia unde îşi îndeplinesc atribuţiile, dacă domiciliază în unitatea administrativ-teritorială, iar în cazul municipiului Bucureşti, dacă domiciliază în sectorul pentru care se votează la secţia respectivă, fiind înscrişi în lista electorală suplimentară.

Alegătorii care se nu se pot deplasa la secția de votare din motive de boală sau invalidate își pot exercita de vot prin intermediul urnei mobile, dacă solicită acest lucru

”Cererea se depune numai la secția de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, în preziua votului – 26 septembrie 2020, între orele 18.00 – 20.00, cu excepția situațiilor în care cauza de boală sau invalidate survine ulterior”, se arată în hotărârea BEC, la art. 6.