Biserică din Gugești, reabilitată prin PNRR

0
125

O biserică din Gugești se află pe lista obiectivelor culturale care vor fi reabilitate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Este vorba de biserica de lemn ”Sfinții Voievozi”, care a îndeplinit criteriile necesare pentru includerea pe Ruta bisericilor din lemn.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a modificat ghidurile de finanțare astfel încât solicitanții au au posibilitatea de a transmite avizele/ autorizațiile/ certificatele după depunerea cererii de finanțare, dar nu mai târziu de data semnării contractului de finanțare.

”Astfel, în momentul depunerii cererii de finanțare va fi transmis angajamentul de trimitere a documentelor, respectiv documentele justificative care arată demersurile realizate pentru obținerea acestora”, informează MIPE.