Bordul unei mașini a luat foc la Bolotești

0
84

Bordul unui autoturism, aflat staționat în satul Găgești, comuna Bolotești, a luat foc după producerea unui scurtcircuit electric la instalația de climatizare.

Evenimentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7:40. Pentru gestionarea situației de urgență, semnalate prin apel la numărul unic de urgență 112, au fost mobilizate 2 echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vidra. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Până la sosirea forțelor de intervenție, cetățenii au încercat să stingă incendiul cu mijloace de primă intervenție. Pompierii au acționat prompt și au lichidat incendiul, care a distrus bordul autoturismului.