Echipa de fotbal CSM Focșani 2007 are un nou antrenor principal. După plecarea antrenorului Octavian Grigore și interimatul asigurat de Adrian Senin, conducerea clubului a numit un nou principal.
Noul antrenor principal al echipei de fotbal a CSM Focșani 2007 este Călin Moldovan.
”Începând de astăzi, 15 aprilie, Călin Moldovan va conduce formația noastră spre obiectivele propuse. Are 56 de ani și a antrenat la CSM Corona Brașov, FC Brașov, KSE Târgu Secuiesc, Luceafărul Oradea. Bine ai venit în familia CSM Focșani 2007!”, se arată în comunicatul clubului focșănean. Primul meci pentru noul antrenor are loc sâmbătă, în deplasare, cu Sporting Liești.



