Acasă Actualitate Campanie de informare în școli cu privire la obiectele periculoase, desfășurată de...

Campanie de informare în școli cu privire la obiectele periculoase, desfășurată de polițiști

0
132

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Vrancea, împreună cu polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității au organizat, în perioada 9 – 13 octombrie, activități de informare a elevilor și a cadrelor didactice, în unitățile de învățământ din Focșani și alte cinci localități, cu privire la portul sau folosirea de obiecte periculoase în interiorul unităților de învățământ.

Recomandări pentru elevi:

Informați-vă cu privire la prevederile legale referitoare la portul sau folosirea unor obiecte periculoase în mediul școlar, precum și referitor la consecințele legale, întrucât, în situaţia în care sunteți identificați cu un asemenea obiect asupra voastră, riscați pedeapsa cu amendă penală sau închisoare.

Evitați conflictele fizice sau verbale cu alți elevi, conștientizați faptul că prin folosirea unui asemenea obiect vă puteți periclita integritatea corporală/viaţa proprie sau pe cea a altor persoane.

Dacă observați că un coleg are asupra lui obiecte din categoria celor periculoase, anunțați imediat un cadru didactic sau o altă persoană adultă din unitatea de învățământ.

În conformitate cu prevederile art. 372 Cod penal, constituie infracţiunea de “Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”:

(1)Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:

a)cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;

b)arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;

c)substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2)Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3)Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.